În sfârșit, cucoana dă 500 de lei, îsi ie pula – și țăranului pe
ici i-i drumul, se duce-n treaba lui să vândă cum a puté și pe
celelalte pule. Dar pule de-ar avé, despre asta nu se mai
plânge el acum. Vorba ceea: calul bun din grajdiu se întrea-
bă.
Dar ce mai atâta vorbă. Cum s-a dus țăranul, cucoana cea
pașnită si spășită face o cutie de argint poleită cu aur,
împodobește sfânta pulă în bumbac stropit cu arome, o
așază ș-o încue în cutie ca pe un odor neprețuit, ia cheea la
sine, și când îi venea haghițele se așeza gospodărește pe
treabă, își astâmpăra pofta, și ca mai ba să-i ducă dorul,
sau să umble pe apucate, ca până atunci. Se închipuluise
biata cucoană câte se poate de bine pentru bătrânete.
Amu, într-una din zile, iaca ce vine popa de pe moșia cucoa-
nei s-o roagă de toți Dumnezeii să-i boteze un copil. Cucoa-
na, ca să nu strice hatârul popei, pune caii la căruță și se
duce cu dânsul în sat să-i boteze. Și după ce-i botează copi-
lul, rămâne la popa la masă în acea zi. Și la masă luă și cu-
coana mai mult un păhăruț două de vin, cum îi treaba oame-
nilor: ba ia poftim luați-l măcar până la brâul preotesei, ba,
atâta rău să fie! Pe cucoană o ia vinul de cap, și pe loc îi și
vine pofta de pulă… Ei! Ei! Ce-i de făcut? Dă cucoana să se
ducă acasă, popa și cu preoteasa n-o lasă.
– Ai să rămâi la noi în astă noapte, cumătriță, ziseră ei, că
doar nu-ți plâng copiii acasă.
În sfârșit, cucoana scăpăra de dor de pulă.
– Cumătre părinte, zise ea de la o vreme, dacă nu mă lăsați
să mă duc, ține cheea asta, și fă bine sfinția ta de te du aca-
să la mine, deschide lădoiul de lângă patul unde dorm eu,
scoate de-acolo o cutie de argint și mi-o adă-ncoace, că-mi
trebuie ceva dintr-însa: chițibușuri de-a noastre, știi, cum îi
treaba femeilor…
Popa, chitind că-s niște daruri pentru preuteasa, pe dată și
pornește călare.
Și ajungând pe la amează, în mijlocul verii, și da inima din
popa de caldură. Când pe la mijlocul drumului, trecând prin
marginea unei păduri, stă la umbra unui copac pletos să se
răcorească oleacă. Și cum sta de se răcorea, îi dă dracul în
gând să umble în cutie și să vadă ce-i acolo. Sucește el cu-
tiea, o învârtește și nu știu cum face c-o deschide. Și când
se uită înăuntru, ce să vadă? Vede coscogemite mascara,
învelită în bumbac stropit cu aromate! Atunci popa cuprins
de mierare, începe a șuera. Și cum se mira el șuerând, pula
face zmârc! în curul popei…
Popa atunci începe a răcni și zice: Doamne, izbăvește-mă
de vrăjmaș! Nu lăsa pre robul tău de batjocora diavolului!
Că ție unuia am slujit și afară de tine pre altul nu știu. Dar
toate erau în zadar. În sfârșit, dacă vede popa și vede ca nu
mai este scăpare, scoate bârnetul de la izmene și cu un ca-
păt îl leagă de copac, iar cu celalalt capăt de bârnet, leagă
pula cum poate, și unde nu începe popa a se smuci și a co-
tigi în toate părțile, cum se smucesc boii la tânjală, când trag
ceva din greu, dar nu era chip… Se roagă el popa, răcnește
el popa, cârnește el, popa, dar nu-i nădejde de scăpare, c-o
dat peste pulă mare.
În sfârșit oleacă de nu era să iasă sufletul din popă, când
noroc de la Dumnezeu, eaca o vacă, pe care o pălise stre-
chia, cât pe ce erea sa dee peste dânsul să-l zdrobească.
Atunci popa, de spaimă, începe a striga desnădăjduit: ho!
ho! haram, mânca-te-ar lupchii să te mănânce! Vaca dă în
lături și atunci numai eaca și pula ese din curul popei! Și
când se vede popa scăpat, o și croiește la fugă prin pădure
ca un nebun, lasând și cal și cutie și bârnet și preuteasă și
cucoană și tot, și se va mai duce în toată lumea. Și dus a ră-
mas și până în ziulica de astăzi.
sfarsit
