Amu cică era într-un sat un țăran. Și țăranul acela a ieșit
odată în țarină să samene niște păpușoi. Și cum semăna el,
tocmai atunci s-a nimerit să treacă pe-acolo Hristos și cu
Sfântul Petrea. Hristos să nu tacă molcum și să-și caute de
drum?
– Da ce semeni acolo, om bun? întrebă el.
– Ia, niște pule semăn, răspunse țăranul cu obrăznicie.
– Pule ai zis că semeni, pule să dea Dumnezeu să se facă,
zise Hristos, blagoslovind semănătura din treacăt cu amân-
două mâinile, și apoi se tot duse în drumul său cu Sf. Pe-
trea, care nu-și putea stăpâni mierarea de cuvintele ce auzi-
se că au eșit din gura lui Hristos, pentru că niciodată nu mai
vorbise Mântuitorul așa de buruenos.
Țăranul, după ce mântui de semănat se întoarse acasă.
Apoi, la vremea prășitului a venit de a prășit păpușoii după
rânduială și iar s-a întors acasă. Dar când vine la cules, ce
să vadă? În loc de păpușoi, de fiecare strujan erau câte trei-
patru drăgălețe de pule, care-de-care mai îmbojorate, mai
dârze și mai răsbelite!
– Ptiu! drace, iaca ce s-au ales de muncușoara mea de toa-
tă vara, zice țăranul, scărpinându-se în cap și trântind
cușma de pământ cât ce putu. Asta n-am pățit-o de când m-
a făcut mama… ‘tu-i mațele aerului! – Ei, ei! Amu ce-i de fă-
cut? – ‘Tu-i-aș descântecul celui cu blagoslovenia, că pocit
a mai fost la gură.
Și cum ședea țăranul uimit, numai iacă ce trecea pe-acolo
un potâng de babă.
– Bună-vremea, om bun, zise ea.
– Să-mi bag genunchiul în vâjoiul cui știu eu, mătușă, zise
țăranul îndrăcit de năcaz…
– Dar ce, Doamne iartă-mă ești așa mășcărăgios, măi omu-
le, zise baba posomorâtă. Nu ți-i oarecum să vorbești așa,
de față cu o bătrână ca mine?
– D-apoi cum să mai vorbesc și eu, mătușă, când vezi cum
s-a făcut Dumnezeu râs de muncușoara mea. Da’, la sără-
ciea în care mă găsesc, pule-mi trebuiesc mie? Uite colo pe
ogor, ș-apoi mai zi si dumneata dacă ai ce…
Când se uită baba pe ogor, își pune mâinile în cap de ce ve-
de… pule și iar pule, belite și răsbelite, în toate părțile.
– Vai de mine si de mine, nepoate! Asta încă-i una.
– Ba dac-ar fi numai una, ce ți-ar fi, mătușă! Dar așa sunt
sute și mii de mii, în cur să le ții!.. ‘Tu-i așa și pe dincolo că
nu știu ce să mai fac. Îmi vine să mă spânzur, nu altceva.
– Ia las’, nepoate, zise baba uitându-se cu jale la pule… De
unde știi c-aista nu-i un noroc de la Dumnezeu pentru dum-
neata?
– Norocul aista să nu-l mai dea Dumnezeu nici dușmanilor
mei, mătușă, dar unde s-a mai auzit o chiznovăție ca asta –
să mănânci pule în loc de păpușoi! Ia învată-mă și dumnea-
ta ce sa fac, căci pe mine nu mă mai ajunge capul.
Stă ea baba oleacă pe gânduri și apoi zice:
– Nepoate, eu te-aș învăța ce să faci ca să te desfaci de
dânsele răpede – răpede și să scoți bani înzăcit și însutit de-
cât pe păpușoi, dar ce mi-i da?
– Ce spui, mătușă? Învață-mă, că ț-oiu da ce mi-i cere și un
vrav de pule pe deasupra…
Când a auzit baba de pule, i-a zvâcnit inima… căci îi curgea
ochii după dânsele, când le vedea asa de zdravene si bâr-
zoete…
– Apoi eaca ce să faci, nepoate: încarcă-le în car și le du la
târg că ai să le vânzi ca chiperiul. Dar mânca-te-ar norocul
să te mănânce, acum trebue să las rușinea la o parte și să
te învăț cum ai să înveți pe cumpărători a le întrebuința.
– Că bine zici, mătusă, ia spune-mi, rogu-te!
– Când a fi să le vie dor de pulă, s-o șuere cum șueri oile la
strungă… și atunci, numai să-ți poată curul… Iară când s-ar
sătura de ea, să zică: ho! ho! haram nesățios. Și atunci pe
loc se moae și te descotorosești de dânsa.
Și drept dovadă, baba își înșfăcă o mătrăgană, care era mai
mare, de pe un strujan, și începe s-o pue în lucrare cum se
cade… țăranul a încremenit, când a mai văzut si asta.
– Dar de unde ai aflat meșteșugul ista, mătușă? zise el cu
mierare.
– Hei, hei, nepoate, pe unde culege dracul surcelele, eu am
tăiat lemne. Nu mă mai întreba cum, și zi bogdaproste că ț-
am deschis ochii ce să faci.
Țăranului atâta i-a trebuit. Dă babei ce-i făgăduise, apoi se
duce acasă, își pune scoarțele la car și-l înfundă bine, înju-
gă boii, se întoarce la ogor, încarcă un car zdravăn de pule,
și la târg, băete, cu dânsele la vânzare.
– Hai la pule, hai la pule! Pule zdravene si tari pentru jupâ-
nese mari!
O cucoană văduvă, auzind așa vorbe din gura țăranului, tri-
mite o slujnică să-l cheme la dânsa ca să-i dea un colb.
Slujnica se duce și cheamă pe țăran. Și cum vine țăranul,
cucoana îl și ia la trei parale, zicând:
– Dar bine, măi țărane, ce porcării spui pe lângă cerdacul
meu, că te mănâncă mama dracului! Acuș te pun la scară
și-ți trag o bătae, de te-or duce cu cerga acasă… Înțeles-ai?
– Apoi, da’, milostivă cucoană, zise țăranul scărpinându-se
în cap. Să ierte cinstita fată dumneavoastră, ce să facem?
Ia niște pule ne-a dat Dumnezeu și le-am adus și noi la târg,
să vedem, ne-om pute prinde ceva parale pe dânsele, că ne
mănâncă și pe noi o mulțime de angării și de nevoi de tot fe-
lul…
– Măi, țărane, ești nebun, ori cum ești, de vorbești pleve de
față cu mine?
– Ba ferească Dumnezeu, cinstită cucoană, vorbesc vorbe
sănătoase, săracul de mine! Iacă să vă aduc una ca s-o
vedeți, dacă nu mă credeți… Tu-i-aș praznicul cui le-a plă-
mădit, că m-a făcut să intru în dihonii cu lumea din pricina
lor. Încaltea dacă-ar fi de partea femeească, le-aș ține pen-
tru mine, dar așa…
Și odată se duce la car și alege un știulete de puloiu, care
era mai mare, și cu dânsa dea-dreptul în casă la cucoană.
– Iacă, cucoană, șagă-ți pare dumitale asta? Acum pe ce s-
a dus munculița mea de toată vara? Ș-apoi dumneata mă
mai înghii și cu bătae, că pesemne nu-s eu destul de bătut
de Dumnezeu! Tu-i-aș patruzecile cui știu eu să-i fut, că au
început a mă lua lumea de nebun…
Cucoana vedea acum că țăranul are dreptate, și se face a
se uita într-o parte, dar tot trăgea cu coada ochiului și la
cinstita pulă din când în când.
– Bată-te focul să te bata, măi țărane, că ticălos mai ești! Ș-
apoi cum s-ar face ca s-o poată cineva întrebuința, când ar
vre? Nu-i vorbă, că mie una nu-mi face trebuință. Dar tare
mă mier și eu de așa comedie!
– Cum să se face, cucoană! Să ierte cinstita fată a dumnea-
voastră ia, când vine cuiva pofta de dânsa, o șueri de câte-
va ori, cum șueram noi oile la strungă, ș-apoi atunci, ține-te
la frecuș – cât ce-i pute, că las’ dacă m-a da de rușine. Iară
când te-i mulțimi și-i vrea sa te lese de frecuș, să strigi la
dânsa: ho! ho! Haram nesățios! Și atunci îndată numai ce-o
vezi că se trage înapoi frumos, ca șerpele la lapte dulce. Și
pe urmă, de câte ori ți se scoală… tot așa să faci. Și dacă
nu te-i mulțămi, atunci să mă blastemi pe mine.
– Bată-te pustiea sa te bată, mojic măscărăgios, c-al dracu-
lui mai ești, zise cucoana, care începuse a se mai deprinde
cu vorbe de masă… Ia ieși oleacă afară din odae, ș-apoi te-
oiu chema eu acuș, că avem oleacă treabă.
Țăranul tace molcum și ese. Iară cucoana, drept cercare, în-
cepe a șuera nătărânga, și atunci cinstita pulă face zbârc! în
pizda cucoanei! Vorba ceea: găina bătrână nu se spărie de
pula groasă.
Ședea, sărmana, cum șede mielul la țâța oaei, până ce se
satură de supt. Cucoana era de cele mai tarțoșe!
Strâmtă-n pizdă, tare-n șele,
Crască pula din măsele,
Că-i cam iute la oțele!
În sfârșit după ce s-a săturat cucoana bine, apoi zice
încetișor: ho! ho! haram nesățios! Pula atunci pe loc s-a
muiet și foflenchiu! cade jos. Cucoana îndată o rădică cu
mare sfințenie și o pupă drept în bot, apoi strigă pe țăran în
casă și luându-l cam pe departe, zice:
– Și cam cum s-a întâmplat de ai tu blăstămății de-aiste, măi
țărane?
– Cum să se-ntâmple, cucoană? Ia mai astă primăvară, să-
mănând păpușoi în țarină, a adus dracul – că mai bine n-oiu
zice – doi oameni pe acolo. Și unul din ei m-a întrebat ce se-
măn? Eu nu-mi stăpânesc gura, m-a împins păcatul să răs-
pund în ciudă că pule semăn, să iertați dumneavoastră! Și
atunci el pocit la gură sau naiba îl mai știe cum a fost, a bla-
goslovit cu amândouă mânile spre ogorul meu din treacăt,
zicând: “Pule să dea Dumnezeu să se facă”. Și cum vedeți
dumneavoastră, pule s-au făcut, fără știrea lui Dumnezeu.
Și pula mea și trei bani, ș-o căruță de jidani, să ierte cinstita
fată dumneavoastră.
– Dar bine le mai zici pe nume, mânca-le-ai pe ceea lume!
– Apoi, da, cucoană, dac-așa le cheamă, cum hastă pulă să
le mai zicem?
– Măi omule, oare nu cumva acela a fost Hristos si cu Sfân-
tul Petru? Că numai ei sunt asa făcători de minuni…
– D-apoi, da, cucoană, mai stiu eu cine să fi fost? Dumne-
zeu ori dracul, să-i bag in pchizda mâne-sa, că mai bine nu
le-oiu zice, să ierte cinstita fată dumneavoastră, că știu ca
mi-a făcut-o bună…
– Dacă-i asa cum spui tu, măi țărane, apoi eu cred ca tot
Hristos a fost. Și de-aceea, hai să-ți cumpăr și eu una, spre
aducere aminte de anul când s-au făcut pe ogoară de cele
care spui tu… că după mine aista-i semn de belșug.
– Pule, vrei să zici, cucoană.
– De-acelea, mânca-le-ai să le mănânci, că mult le mai porți
prin gură.
– Apoi da, dac-asa ni-i deprinsă gura, ce să facem? Iertati si
dumneavoastră! Dar și dac-a fi după vorba dumitale, cucoa-
nă, apoi mult stau eu și mă mier de Dumnezeu. Ce dracul?
N-are el altă treaba decât numai se-apuce de făcut pule pe
ogoarele oamenilor! Doamne, iartă-mă, dar pulos trebuie să
mai fie și Dumnezeu acela, de-i plac așa de mult pulele! În-
să mai știi păcatul? Oiu face și eu ca dumneata, cucoană.
Poate a vrut Dumnezeu să se cace cu bani în punga mea,
că de mult șade pustie – frantă de para n-am la sufletul
meu.
– Ei, ce zici, cucoană, iei-ti una ori ba? – că mă prea întârziu
cu iarmarocul.
– Apoi ce mi-i cere tu pe scârnăvia asta, zise cucoana, fa-
cându-se că i-i greată oarecum… Vorba ceea: dee-mi-o
Dumnezeu, dar nu-mi trebuește.
– Apoi ce să-ti cer, cinstită cucoană! Ca să nu ne sbatem,
mi-i da cinci sute de lei în capăt si pace bună.
– Ce-ai spus? Cinci sute de lei? Dar stii că ești de duh, măi
țărane!
– Apoi, da, cucoană, mult mi-au asudat si mie coaele, pân-
am prășit atât amar de pule, și le-am adus în halul ista, cum
le vezi… și dacă de la una ca dumneata nu m-oiu chiaburi,
apoi de la țărance de-a noastre ți-ai găsit sa mă pricopsesc?
Că ele ar voi să le dai cate-o teștea de pule de-o para și câ-
te-un vraf pe deasupra… Așa-i la noi la țărani, băga-mi-as,
Doamne iartă-mă, să-mi bag! Să iertați de vorba ceea
proastă!
– Măi, țărane, dar trei sute de lei nu ți-i de-ajuns?
– Nici o letcae mai puțin, cucoană.
– Patru sute, măi.
– Nu se poate, cucoană.
– Nici 450?
– Ba nici 499 de lei și 39 parale. Nu te mai pune și dumnea-
ta, cucoană, pentru 50 de lei. Fă-mi încălțea o saftea să nu
mai stea c-ai să ai bunătate de pulă, de mi-I pomeni, și mi-i
îndrepta si la alte cucoane de-a dumneavoastră.
– Hai, na-ți 500 de lei, zice cucoana. Dar nu cumva să te
obrăznicesti să spui cuiva că mi-ai vândut mascarale de-
aiestea, c-apoi al tău e dracul. Înteles-ai?
– A… da! cucoană, d-apoi eu grija asta o am, păcatele me-
le?
Va urma...
