Povestea pulei 1

Povestea pulei 1

Amu cică era într-un sat un țăran. Și țăranul acela a ieșit

odată în țarină să samene niște păpușoi. Și cum semăna el,

tocmai atunci s-a nimerit să treacă pe-acolo Hristos și cu

Sfântul Petrea. Hristos să nu tacă molcum și să-și caute de

drum?

– Da ce semeni acolo, om bun? întrebă el.

– Ia, niște pule semăn, răspunse țăranul cu obrăznicie.

– Pule ai zis că semeni, pule să dea Dumnezeu să se facă,

zise Hristos, blagoslovind semănătura din treacăt cu amân-

două mâinile, și apoi se tot duse în drumul său cu Sf. Pe-

trea, care nu-și putea stăpâni mierarea de cuvintele ce auzi-

se că au eșit din gura lui Hristos, pentru că niciodată nu mai

vorbise Mântuitorul așa de buruenos.

Țăranul, după ce mântui de semănat se întoarse acasă.

Apoi, la vremea prășitului a venit de a prășit păpușoii după

rânduială și iar s-a întors acasă. Dar când vine la cules, ce

să vadă? În loc de păpușoi, de fiecare strujan erau câte trei-

patru drăgălețe de pule, care-de-care mai îmbojorate, mai

dârze și mai răsbelite!

– Ptiu! drace, iaca ce s-au ales de muncușoara mea de toa-

tă vara, zice țăranul, scărpinându-se în cap și trântind

cușma de pământ cât ce putu. Asta n-am pățit-o de când m-

a făcut mama… ‘tu-i mațele aerului! – Ei, ei! Amu ce-i de fă-

cut? – ‘Tu-i-aș descântecul celui cu blagoslovenia, că pocit

a mai fost la gură.

Și cum ședea țăranul uimit, numai iacă ce trecea pe-acolo

un potâng de babă.

– Bună-vremea, om bun, zise ea.

– Să-mi bag genunchiul în vâjoiul cui știu eu, mătușă, zise

țăranul îndrăcit de năcaz…

– Dar ce, Doamne iartă-mă ești așa mășcărăgios, măi omu-

le, zise baba posomorâtă. Nu ți-i oarecum să vorbești așa,

de față cu o bătrână ca mine?

– D-apoi cum să mai vorbesc și eu, mătușă, când vezi cum

s-a făcut Dumnezeu râs de muncușoara mea. Da’, la sără-

ciea în care mă găsesc, pule-mi trebuiesc mie? Uite colo pe

ogor, ș-apoi mai zi si dumneata dacă ai ce…

Când se uită baba pe ogor, își pune mâinile în cap de ce ve-

de… pule și iar pule, belite și răsbelite, în toate părțile.

– Vai de mine si de mine, nepoate! Asta încă-i una.

– Ba dac-ar fi numai una, ce ți-ar fi, mătușă! Dar așa sunt

sute și mii de mii, în cur să le ții!.. ‘Tu-i așa și pe dincolo că

nu știu ce să mai fac. Îmi vine să mă spânzur, nu altceva.

– Ia las’, nepoate, zise baba uitându-se cu jale la pule… De

unde știi c-aista nu-i un noroc de la Dumnezeu pentru dum-

neata?

– Norocul aista să nu-l mai dea Dumnezeu nici dușmanilor

mei, mătușă, dar unde s-a mai auzit o chiznovăție ca asta –

să mănânci pule în loc de păpușoi! Ia învată-mă și dumnea-

ta ce sa fac, căci pe mine nu mă mai ajunge capul.

Stă ea baba oleacă pe gânduri și apoi zice:

– Nepoate, eu te-aș învăța ce să faci ca să te desfaci de

dânsele răpede – răpede și să scoți bani înzăcit și însutit de-

cât pe păpușoi, dar ce mi-i da?

– Ce spui, mătușă? Învață-mă, că ț-oiu da ce mi-i cere și un

vrav de pule pe deasupra…

Când a auzit baba de pule, i-a zvâcnit inima… căci îi curgea

ochii după dânsele, când le vedea asa de zdravene si bâr-

zoete…

– Apoi eaca ce să faci, nepoate: încarcă-le în car și le du la

târg că ai să le vânzi ca chiperiul. Dar mânca-te-ar norocul

să te mănânce, acum trebue să las rușinea la o parte și să

te învăț cum ai să înveți pe cumpărători a le întrebuința.

– Că bine zici, mătusă, ia spune-mi, rogu-te!

– Când a fi să le vie dor de pulă, s-o șuere cum șueri oile la

strungă… și atunci, numai să-ți poată curul… Iară când s-ar

sătura de ea, să zică: ho! ho! haram nesățios. Și atunci pe

loc se moae și te descotorosești de dânsa.

Și drept dovadă, baba își înșfăcă o mătrăgană, care era mai

mare, de pe un strujan, și începe s-o pue în lucrare cum se

cade… țăranul a încremenit, când a mai văzut si asta.

– Dar de unde ai aflat meșteșugul ista, mătușă? zise el cu

mierare.

– Hei, hei, nepoate, pe unde culege dracul surcelele, eu am

tăiat lemne. Nu mă mai întreba cum, și zi bogdaproste că ț-

am deschis ochii ce să faci.

Țăranului atâta i-a trebuit. Dă babei ce-i făgăduise, apoi se

duce acasă, își pune scoarțele la car și-l înfundă bine, înju-

gă boii, se întoarce la ogor, încarcă un car zdravăn de pule,

și la târg, băete, cu dânsele la vânzare.

– Hai la pule, hai la pule! Pule zdravene si tari pentru jupâ-

nese mari!

O cucoană văduvă, auzind așa vorbe din gura țăranului, tri-

mite o slujnică să-l cheme la dânsa ca să-i dea un colb.

Slujnica se duce și cheamă pe țăran. Și cum vine țăranul,

cucoana îl și ia la trei parale, zicând:

– Dar bine, măi țărane, ce porcării spui pe lângă cerdacul

meu, că te mănâncă mama dracului! Acuș te pun la scară

și-ți trag o bătae, de te-or duce cu cerga acasă… Înțeles-ai?

– Apoi, da’, milostivă cucoană, zise țăranul scărpinându-se

în cap. Să ierte cinstita fată dumneavoastră, ce să facem?

Ia niște pule ne-a dat Dumnezeu și le-am adus și noi la târg,

să vedem, ne-om pute prinde ceva parale pe dânsele, că ne

mănâncă și pe noi o mulțime de angării și de nevoi de tot fe-

lul…

– Măi, țărane, ești nebun, ori cum ești, de vorbești pleve de

față cu mine?

– Ba ferească Dumnezeu, cinstită cucoană, vorbesc vorbe

sănătoase, săracul de mine! Iacă să vă aduc una ca s-o

vedeți, dacă nu mă credeți… Tu-i-aș praznicul cui le-a plă-

mădit, că m-a făcut să intru în dihonii cu lumea din pricina

lor. Încaltea dacă-ar fi de partea femeească, le-aș ține pen-

tru mine, dar așa…

Și odată se duce la car și alege un știulete de puloiu, care

era mai mare, și cu dânsa dea-dreptul în casă la cucoană.

– Iacă, cucoană, șagă-ți pare dumitale asta? Acum pe ce s-

a dus munculița mea de toată vara? Ș-apoi dumneata mă

mai înghii și cu bătae, că pesemne nu-s eu destul de bătut

de Dumnezeu! Tu-i-aș patruzecile cui știu eu să-i fut, că au

început a mă lua lumea de nebun…

Cucoana vedea acum că țăranul are dreptate, și se face a

se uita într-o parte, dar tot trăgea cu coada ochiului și la

cinstita pulă din când în când.

– Bată-te focul să te bata, măi țărane, că ticălos mai ești! Ș-

apoi cum s-ar face ca s-o poată cineva întrebuința, când ar

vre? Nu-i vorbă, că mie una nu-mi face trebuință. Dar tare

mă mier și eu de așa comedie!

– Cum să se face, cucoană! Să ierte cinstita fată a dumnea-

voastră ia, când vine cuiva pofta de dânsa, o șueri de câte-

va ori, cum șueram noi oile la strungă, ș-apoi atunci, ține-te

la frecuș – cât ce-i pute, că las’ dacă m-a da de rușine. Iară

când te-i mulțimi și-i vrea sa te lese de frecuș, să strigi la

dânsa: ho! ho! Haram nesățios! Și atunci îndată numai ce-o

vezi că se trage înapoi frumos, ca șerpele la lapte dulce. Și

pe urmă, de câte ori ți se scoală… tot așa să faci. Și dacă

nu te-i mulțămi, atunci să mă blastemi pe mine.

– Bată-te pustiea sa te bată, mojic măscărăgios, c-al dracu-

lui mai ești, zise cucoana, care începuse a se mai deprinde

cu vorbe de masă… Ia ieși oleacă afară din odae, ș-apoi te-

oiu chema eu acuș, că avem oleacă treabă.

Țăranul tace molcum și ese. Iară cucoana, drept cercare, în-

cepe a șuera nătărânga, și atunci cinstita pulă face zbârc! în

pizda cucoanei! Vorba ceea: găina bătrână nu se spărie de

pula groasă.

 

Ședea, sărmana, cum șede mielul la țâța oaei, până ce se

satură de supt. Cucoana era de cele mai tarțoșe!

Strâmtă-n pizdă, tare-n șele,

Crască pula din măsele,

Că-i cam iute la oțele!

În sfârșit după ce s-a săturat cucoana bine, apoi zice

încetișor: ho! ho! haram nesățios! Pula atunci pe loc s-a

muiet și foflenchiu! cade jos. Cucoana îndată o rădică cu

mare sfințenie și o pupă drept în bot, apoi strigă pe țăran în

casă și luându-l cam pe departe, zice:

– Și cam cum s-a întâmplat de ai tu blăstămății de-aiste, măi

țărane?

– Cum să se-ntâmple, cucoană? Ia mai astă primăvară, să-

mănând păpușoi în țarină, a adus dracul – că mai bine n-oiu

zice – doi oameni pe acolo. Și unul din ei m-a întrebat ce se-

măn? Eu nu-mi stăpânesc gura, m-a împins păcatul să răs-

pund în ciudă că pule semăn, să iertați dumneavoastră! Și

atunci el pocit la gură sau naiba îl mai știe cum a fost, a bla-

goslovit cu amândouă mânile spre ogorul meu din treacăt,

zicând: “Pule să dea Dumnezeu să se facă”. Și cum vedeți

dumneavoastră, pule s-au făcut, fără știrea lui Dumnezeu.

Și pula mea și trei bani, ș-o căruță de jidani, să ierte cinstita

fată dumneavoastră.

– Dar bine le mai zici pe nume, mânca-le-ai pe ceea lume!

– Apoi, da, cucoană, dac-așa le cheamă, cum hastă pulă să

le mai zicem?

– Măi omule, oare nu cumva acela a fost Hristos si cu Sfân-

tul Petru? Că numai ei sunt asa făcători de minuni…

– D-apoi, da, cucoană, mai stiu eu cine să fi fost? Dumne-

zeu ori dracul, să-i bag in pchizda mâne-sa, că mai bine nu

le-oiu zice, să ierte cinstita fată dumneavoastră, că știu ca

mi-a făcut-o bună…

– Dacă-i asa cum spui tu, măi țărane, apoi eu cred ca tot

Hristos a fost. Și de-aceea, hai să-ți cumpăr și eu una, spre

aducere aminte de anul când s-au făcut pe ogoară de cele

care spui tu… că după mine aista-i semn de belșug.

– Pule, vrei să zici, cucoană.

– De-acelea, mânca-le-ai să le mănânci, că mult le mai porți

prin gură.

– Apoi da, dac-asa ni-i deprinsă gura, ce să facem? Iertati si

dumneavoastră! Dar și dac-a fi după vorba dumitale, cucoa-

nă, apoi mult stau eu și mă mier de Dumnezeu. Ce dracul?

N-are el altă treaba decât numai se-apuce de făcut pule pe

ogoarele oamenilor! Doamne, iartă-mă, dar pulos trebuie să

mai fie și Dumnezeu acela, de-i plac așa de mult pulele! În-

să mai știi păcatul? Oiu face și eu ca dumneata, cucoană.

Poate a vrut Dumnezeu să se cace cu bani în punga mea,

că de mult șade pustie – frantă de para n-am la sufletul

meu.

– Ei, ce zici, cucoană, iei-ti una ori ba? – că mă prea întârziu

cu iarmarocul.

– Apoi ce mi-i cere tu pe scârnăvia asta, zise cucoana, fa-

cându-se că i-i greată oarecum… Vorba ceea: dee-mi-o

Dumnezeu, dar nu-mi trebuește.

– Apoi ce să-ti cer, cinstită cucoană! Ca să nu ne sbatem,

mi-i da cinci sute de lei în capăt si pace bună.

– Ce-ai spus? Cinci sute de lei? Dar stii că ești de duh, măi

țărane!

– Apoi, da, cucoană, mult mi-au asudat si mie coaele, pân-

am prășit atât amar de pule, și le-am adus în halul ista, cum

le vezi… și dacă de la una ca dumneata nu m-oiu chiaburi,

apoi de la țărance de-a noastre ți-ai găsit sa mă pricopsesc?

Că ele ar voi să le dai cate-o teștea de pule de-o para și câ-

te-un vraf pe deasupra… Așa-i la noi la țărani, băga-mi-as,

Doamne iartă-mă, să-mi bag! Să iertați de vorba ceea

proastă!

– Măi, țărane, dar trei sute de lei nu ți-i de-ajuns?

– Nici o letcae mai puțin, cucoană.

– Patru sute, măi.

– Nu se poate, cucoană.

– Nici 450?

– Ba nici 499 de lei și 39 parale. Nu te mai pune și dumnea-

ta, cucoană, pentru 50 de lei. Fă-mi încălțea o saftea să nu

mai stea c-ai să ai bunătate de pulă, de mi-I pomeni, și mi-i

îndrepta si la alte cucoane de-a dumneavoastră.

– Hai, na-ți 500 de lei, zice cucoana. Dar nu cumva să te

obrăznicesti să spui cuiva că mi-ai vândut mascarale de-

aiestea, c-apoi al tău e dracul. Înteles-ai?

– A… da! cucoană, d-apoi eu grija asta o am, păcatele me-

le?

Va urma...

 

 

Vizualizari: 1472