Ne întrebăm adesea… Drumul spre libertate…pe unde trece el, ce implică?….Ce obturează, umbreşte starea de a fi liber? Condiţionările…ce înseamnă, oare, ele, ce le reează…conjuncturi, familie, mediu, educaţie, ţară etc…De fapt, trebuie să ne întrebăm ce blochează în interior starea de libertate, căci aici, în interior, se află ceea ce face posibile condiţionările exterioare şi deci tot aici putem anihila această cauză.
Să fii fericit, spontan, în actul existenţei de zi cu zi, este greu, dacă nu abordezi perspectiva spirituală. Există forţe subtile, tainice, ce ne dirijează fără să ne dăm seama, de cele mai multe ori, cum…Ele iau chipul unor conjuncturi ce ne condiţionează….Şi ne duc către o reactivitate negativă, poate, frică, depresie, anxietate, disperare….Emoţiile inferioare. Aceste forţe nevăzute, tainice, compun, într-un mod misterios, linia de forţă a destinului nostru. Şi de cele mai multe ori suntem înfricoşaţi de ceea ce viitorul ar putea să ne ofere, după cum putem şi rămâne într-un trecut, pe care nu-l înţelegem şi care ne-a adus suferinţă. Nu ştim exact legea ce dirijează fenomenul respectiv, dar întregul spectru ce delimitează fundalul existenţei noastre este determinat de karmă. Însă ce este karma? Acest site vă va tot vorbi despre karmă, dar să spunem acum că această temută karmă este lanţul tuturor faptelor realizate de noi de-a lungul existenţelor noastre. Împreună cu suita de consecinţe şi de efecte care au fost declanşate.
Pentru fiecare suflet generat de gândirea Creatorului există un bagaj karmic compus din această suită foarte vastă a tuturor trăirilor, experienţelor, gândurilor, sentimentelor, gesturilor, faptelor sale. Suma acestor consecinţe se manifestă declanşând o suită întreagă de stări, de trăiri, de fenomene de acţiuni, care la rândul lor generează alte cauze, ce duc la alte efecte, ce mai departe se transformă în cauze ce…pregătesc câmpul de manifestare al unor noi efecte, care duc, într-un viitor anume, la diferite cauze şi tot aşa…Cauză-efect-cauză-efect-cauză….
Uneori karma este mai grea, alteori mai uşoară.Permanent culegem consecinţa faptelor, gândurilor, intenţiilor noastre.Tot ce s-a produs cândva tinde să se manifeste progresiv şi deşi aceste acţiuni, motivaţii, dorinţe, intenţii ale noastre mai mult sau mai puţin ardente sunt legate de experienţe pe care le-am avut în trecut, ele tind să se manifeste în clipa de acum sau nu ştim când în viitor. Vreau să fiţi atenţi la ce vă voi spune acum. Întotdeauna aceste a experienţe au fost trăite numai în prezent, într-un prezent. Este foarte important ca în procesul desluşirii cauzelor care produc efecte, să ţinem cont că aceste acţiuni, intenţii, stări s-au consumat în momentul prezent al unui anume trecut. Atunci au fost sădite seminţele, precum într-un ogor, pe care l-am putea numi câmpul de manifestare al existenţei noastre ca fiinţe, ca entităţi, ca spirite, într-un prezent din trecut, fiindcă întotdeauna, în orice încarnare am trăit doar prezentul. Seminţele au încolţit, una după alta, iar unele dintre ele rodesc acum, în această viaţă, pe când altele vor rodi într-un viitor anume. Fie că este vorba de relaţii, de iubirile noastre, de felul în care s-au construit, de la încarnare la încarnare, corpul şi mintea noastră, cu toate energiile ce le-au animat de-a lungul devenirii.Toate acele trăiri, motivaţii, intenţii, dorinţe s-au sădit într-un prezent.Acum suntem însă aici, într-un alt prezent.Dacă ne-am pune problema a ceea ce s-a petrecut în trecut pentru ca noi să fim acum ceea ce suntem, ar însemna să facem un mare salt în gândire. Este de fapt vital ca noi să înţelegem foarte bine chiar acum ceea ce suntem, acum în actuala existenţă, care sunt resursele de care dispunem, ce punem noi în joc în acest prezent( ce va deveni şi el un trecut), şi cum acţionăm, cum gândim, care este modul nostru de a fi, care sunt valorile la care am aderat, care sunt tendinţele noastre fundamentale. Poate părea complicat, dar merită să fiţi atenţi şi să reascultaţi sau să recitiţi aceste cuvinte. Pornind de la studierea felului nostru de fi de acum, descoperim o determinare cauzală ce ni se revelează ea însăşi de fapt şi care face fără sens o atitudine de tip fatalist (aşa sunt eu, aşa trebuie să fie, ce să fac etc). Prin analizarea felului în care gândim, în care simţim, în care învăţăm, în care vorbim, în care facem dragoste, întreţinem relaţii, parcurgem o lectură etc stabilim o legătură tainică cu parcursul nostru, dar şi cu rădăcinile noastre. Toate acestea ne spun ceva foarte clar în prezent despre momentele noastre prezente dintr-un trecut anume în care am fost mai mult sau mai puţin conştienţi, mai mult sau mai puţin romantici, mai mult sau mai puţin armonioşi, mai mult sau mai puţin iubitori, mai mult sau mai puţin profunzi spiritual.Când se analizează procesul determinării karmice şi este vizată eliminarea propriului balast care ne ţine pe loc, împiedicându-ne să ne luăm zborul spre preaînaltul fiinţării, în dese rânduri oamenii tratează lucrurile extrem de uşor. Mulţi dintre noi se analizează superficial, artificial, nefiind suficient de sensibili, de subtili, de motivaţi, de atenţi, de conştienţi pentru a pătrunde în şi a descifra profunzimea cauzală a propriei existenţe.A-ţi scruta destinul karmic! Ce mă face să fiu mânios, furios, apăsat, gârbovit, de ce sunt singur, de ce am probleme de relaţionare, stări de gol etc, cam acestea, şi altele asemănătoare, sunt ceea ce ne preocupă să aflăm, fiindcă arareori vedem fiinţe mulţumite, împăcate, care vor să descopere sursa fericirii, beatitudinii, extazului pe care îl trăiesc şi care se întreabă oare de ce-oi fi atât de frumos, de împlinit, de inteligent etc. Ne întrebăm asupra răului, nu asupra binelui, fiindcă binele este ceva natural, întru care şi pentru care am fost creaţi, nu şi răul.
Suntem unici şi irepetabili, nu trebuie să ne comparăm cu nimeni şi nimic. Fiecare dintre noi are o istorie a devenirii sale care doar tangenţial intră în contact cu istoria devenirii altor persoane. Reîntâlnim oameni, repetăm, într-o formă sau alta, experienţe (comune) dar fiecare se află pe drumul său spre…trezirea conştiinţei. Ca într-o călătorie pe munte, unde întâlneşti semnele muntelui, legile muntelului şi ştii chiar şi ce fel de oameni poţi întâlni. Oameni porniţi şi ei în a se autodescoperi şi autodepăşi. Te vei întâlni cu ei şi îi vei respecta. Au şi ei o istorie (personală) a căutării acestui drum spre a fi mai înalţi spiritual. Adeseori se echivalează procesul de eliberare spirituală cu cel al arderii karmei (destinului de suferinţă). Fiinţele umane îşi propun să facă ceva cu tot acest balast karmic, pentru a scăpa de legăturile cauzale, de lanţurile limitării şi condiţionării care le fac să se simtă nefericite şi să ignore anumite aspecte din planul acesta al existenţei. Fiinţele umane caută o cale mai liberă sau mai desprinsă de tot ceea ce au perceput drept experienţă nefastă, trăire dureroasă Nu este suficient să ştim unde este Lumina şi că drumul nostru este un drum spre Lumină, adesea trebuie să ţinem cont, în momentul prezent, de ceea ce s-a interpus în drumul nostru spre Lumină, de ceea ce face ca propria conştiinţă să se opacizeze la Lumină şi să permită instalarea unor moduri de a fi care reflectă, de exemplu, condiţia păguboasă a perdantului, a egoistului, a şovăielnicului, a zgârcitului, a fricosului.
Yoga, ştiinţa sufletului, şi pe care am descris-o deocamdată succint doar în postarea mea , se referă la trei tipuri de karmă, despre care vom vorbi mai departe. Explicaţia termenilor pe care nu-i cunoaşteţi poate fi găsită pe internet, dar probabil că o veţi deduce singuri din cele expuse. Să începem cu karma satvică. Este specifică fiinţei aflată pe o cale spirituală, al cărei suflet se află într-un proces de autoderminare, ce se traduce printr-o stare de transparenţă faţă de lumina divină, iar acţiunile întreprinse de această făptură, satvică, sunt acţiuni făcute fără ataşament, acţiuni pure, altruiste, realizate într-o manieră, deci, detaşată, ce generează un anumit tip de karmă pe care o numim pozitivă, luminoasă. Cu toate acestea, ea încă întreţine un anume tip de determinare existenţială, legându-l pe acest om de condiţia fericirii, de starea de bucurie, de starea de căutare. Aici avem de-a face cu un lanţ de aur, dar tot cu un lanţ. Aceşti oameni au şi ei un gen de ataşament, până la urmă, sunt ataşaţi de acţiunile ritualice, de exemplu, se ataşează foarte mult de ideea servirii celorlalţi, iar dacă sunt foarte ataşaţi de aceasta urmează ca într-o altă viaţă să culeagă roadele acestei karme, chiar dacă pure, elevate, roadele unei karme pozitive, satisfacţie, fericire etc; vor primi, pe scurt, recunoştinţă pentru lucrurile bune făcute. Este o karmă pozitivă şi mai de dorit decât un alt tip de acţiune sau de manifestare, decât un alt gen de produs cauză-efect, însă este tot karmă.
Apoi, există o altă karmă, care este cea a dorinţei continue de a acţiona, datorită ataşamentuui de acţiune, în sine, şi de fructele acţiunii. Această karmă este a oamenilor dominaţi de impulsul propriului ego şi îmbătaţi de forţa şi de reuşitele lor, ceea ce deseori îi face să-i ignore sau cel puţin să-i minimalizeze pe ceilalţi. Eşti aşa de ataşat, de orbit, de propria ta acţiune încât nu mai vezi ce se întâmplă în stânga şi în dreapta. Într-un fel, ajungi să te vezi, cumva, drept Dumnezeu, din cauza implicării tale şi a convingerii că eşti în stare să reglezi, tu însuţi, toate lucrurile. Această lume este o tablă de şah şi tu pui toate lucrurile cu mâna ta, ca un stăpân.Este vorba de tendinţa sau karma rajasică. Dorinţa de a-ţi manifesta propria personalitate este imboldul oricărei acţiuni.
Al treilea fel de karmă are legătură cu indolenţa, cu pasivitatea, cu lenea, inerţia, indiferenţa. Este vorba despre karma oamenilor opaci, care acceptă ca materialitatea, ideea materialităţii, să se suprapună peste natura lor reală, profundă şi să le obtureze aproape complet percepţia adevărului. În cazul acestor fiinţe, dar şi a fiinţelor rajasice, orbite de propriul ego, se structurează mereu şi mereu o karmă, iar această karmă este generatoare de suferinţă. Din această perspectivă, putem spune că există o predeterminare către suferinţă. Avem karma oamenilor prea activi, ca să spunem aşa, rajasici, şi karma oamenilor prea pasivi, care acceptă prea uşor ce vine din afară şi nu îşi asumă mai nimic, ca acţiune de transformare, karma tamasică. Din această perspectivă, putem înţelege de ce unii spun că, iată, avem aici un destin fatal, această viaţă este un eşec şi parcă nu s-a putut face nimic pentru a o schimba….Uite, omul a suferit de mic, pe tot parcursul vieţii, atâtea şi atâtea încercări….Numai suferinţă vedem, în mijlocul căreia parcă nici o rază de soare nu ar fi putut interveni, deci este vorba despre un destin, implacabil, de suferinţă, pe care acest om nu îl poate surmonta, pentru că acum, în momentul prezent, el este rodul, consecinţa a ceea ce făcut cu fiinţa sa în prezentul unei alte existenţe, trecute. Este acum indolent, leneş, pasiv pentru că aşa a fost şi mai demult. Dacă acesta nu acţioneză acum pentru a se rupe de anumite tipare, obiceiuri nefaste, de anumite valori false, dacă nu produce o transformare în planul frecvenţei vibratorii a propriei conştiinţe, va continua un drum ce merge, sigur, spre prăpastie Aceste prăpăstii pot fi ale fricii, ale bolii, ale accidentului, ale aşa-zisului ghinion, sunt prăpăstii în care poţi muri fără să ştii de ce. Cazi într-o asemenea prăpastie, iar data viitoare porneşti de aici, de aici trebuie să te ridici. Prăpastia se poate adânci, mereu, dacă nu îţi revii la un moment dat. Poţi perpetua enorm o călătorie prin deşert, prin pustiul perspectivei….
Desigur însă că în viaţa multora dintre noi intervin şi aspectele pozitive. Un om ajuns pe marginea unei asemenea prăpăstii, sau, să-i spunem, cumpene existenţiale, descoperă în sine resurse nebănuite care îl salvează. Sau, altfel, într-o clipă în care nu pare a mai vedea vreo soluţie, apar, ca de nicăieri fiinţe care îl ajută sau se creează contexte salvatoare. Vorbim în acest caz despre o karmă care nu este doar rea, şi care dovedeşte că acest om, această fiinţă a făcut altădată şi lucruri bune, a gândit şi frumos, a avut sentimente nobile etc. Rezultatul acestor aspecte pozitive se concretizează azi în soluţii. O karmă poate fi combinată, evident, deci poate fi o karmă tamasic-rajasică, sau tamasic-satvică, sau rajasic-satvică, sau tamasic-rajasic-satvică, în proporţii care variază de la caz la caz. De exemplu, poţi face, efectiv, lucruri bune pentru ceilalţi, te poţi dedica unor cauze nobile, dar în acelaşi timp te baţi cu pumnul în piept, te lauzi cu reuşitele tale, te consideri de neînlocuit şi inegalabil…Eu am salvat, eu am realizat, eu am adus binele, lumina, spui şi spui cu o anume infatuare. Şi condiţionările se menţin, în acest caz, se alimentează marele rezervor al consecinţelor ce îi vor înlănţui mai departe şi va determina ca ei să revină şi să revină mereu în acest plan al existenţei, să aibă parte de o nouă încarnare. Aşa cum roata unei mori este împinsă, de apă, în jos şi în sus, tot astfel un suflet trece de repetate ori prin aşa-zisa moarte, trupească, fiind întotdeauna impulsionat, împins, mânat de karma pe care a acumulat-o.
Tot în sistemul yoga, karma este privită şi dintr-o altă perspectivă, care deşi implică din nou cifra trei, se referă la împărţirea karmei nu după specificitatea atitudinii pe care o generează, ci după ceea ce conţine şi momentul manifestării. Sanchita-Karma reprezintă tot stocul acumulat sau întregul depozit karmic, care îşi aşteaptă, sub formă de seminţe, fructificarea sau materializarea, valorificarea. Am trăit, am gândit, am simţit, am intenţionat, am vorbit într-un anume fel şi toate acestea sunt seminţe ce au creat un depozit şi vor rodi la un moment dat. Sanchita-Karma este întregul depozit karmic ce a fost deja creat.
A doua karmă este Prarabdha-Karma sau karma care se manifestă acum; reprezintă consecinţele unor anume acţiuni, sau, altfel spus, seminţe din marele depozit karmic, sanchita, care rodesc acum, în această viaţă. Este exact ca atunci când unii cultivatori au semănat seminţele sau răsadurile unor flori într-un anume moment pentru ca ele să înflorească atunci când trebuie şi să se poată manifesta în toată plenitudinea lor. O parte din acest mare depozit karmic total, numai o parte, acum, din cauza condiţiilor destinice pe care noi le avem şi care sunt într-o strânsă legătură cu procesul reîncarnării noastre în această existenţă, va fi lăsată să treacă în manifestare, sau numai o parte din seminţele karmice strânse vor fi lăsate să încolţească şi vor fi culese ca fructe. Din uriaşul bagaj al influenţelor sau al aspectărilor karmice, o parte se vor fructifica în mod sigur în această existenţă . De ce? Pentru că cerul naşterii noastre, sau momentul apariţiei noastre în această lume se produce în strânsă legătură cu lecţia de viaţă actuală pe care noi trebuie s-o parcurgem. Ca astrolog, am descifrat şi analizat de atâtea ori motivele pentru care un om se naşte sub o anumită aspectare astrală în astrogramele karmice pe care le-am făcut. Cu privire la lecţia/experienţa existenţială pe care trebuie s-o învăţăm/ traversăm, am subliniat ,mereu, şi eu că numai o parte din experienţa karmică va fi acum actualizată sub formă de consecinţe sau fapte pentru ca noi să înţelegem ceea ce trebuie. Că sunt lucruri bune sau mai puţin bune, ele se vor manifesta, nu contează. De exemplu, ne putem gândi la oamenii din viaţa noastră, la familia în care am apărut, la rudele noastre, la prietenii noştri, la fiinţe care aduc lumină în viaţa noastră sau care dimpotrivă, ne fac să suferim şi pe care uneori le considerăm duşmani, nimeni şi nimic nu apare întâmplător în potenţarea şi exprimarea şi karmei, iar dacă am fi atenţi la această exprimare karmică, am putea să înţelegem, să deducem şi să explorăm mult mai bine şi mai conştient viaţa noastră de acum pentru a o orienta în bine şi pentru a lua, ca să spunem aşa, examenul la capătul acestei existenţe.
În sfârşit, aduc în discuţie şi a treia karmă, numită Agami-Karma. Este karma pe care o generăm prin faptele, gândurile, sentimentele, comportamentele şi atitudinile noastre de acum, o karmă ce va lua şi ea odată o formă de manifestare. Orice facem acum va avea o consecinţă mai târziu şi este imatur şi iresponsabil să decidem că nu ne interesează ce va fi cândva. O, ne va interesa şi încă cum! Este preferabil să fim veseli, cândva, ca urmare a comportamentului nostru de acum, decât să scrâşnim din dinţi. Totul, absolut totul este legat, pentru că însuşi faptul că revenim, mereu, într-un corp fizic, de la reîncarnare la reîncarnare indică, pur şi simplu, că nu suntem liberi. Nu vorbim aici despre fiinţele foarte înalte spiritual, care au depăşit sau transcens karma şi aleg singure să revină pe Pământ pentru a impulsiona evoluţia omenirii, vorbim despre cei cei care nu au de ales şi nu ştiu ce li se întâmplă şi de ce. Noi trebuie să ne ajutăm unul pe altul pentru a înţelege care este rostul nostru aici, şi ne putem ajuta în multe feluri. Avem de ajuns în acelaşi loc şi motivându-ne între noi ne facem drumul mai uşor, dar ce dificilă sau de neacceptat pare uneori tocmai atât de necesara întrajutorare. Haideţi să vedem ce se întâmplă acum în viaţa noastră. Felul în care reacţionăm la ceea ce ni se întâmplă acum este foarte important, pentru că reacţiile noastre au o încărcătură şi o coloratură emoţională specifică, sunt toate mesaje-ghid, feedback-ul pe care îl primim din însăşi istoria devenirii noastre şi toate vorbesc despre noi cei de acum dar şi de altădată. Fricile noastre, decepţiile, furiile şi tot restul spun ceva despre ce suntem noi acum, la capătul unor acumulări şi ar fi bine, după cum zice un vechi aforism, să nu lăsăm apusul să vină şi să ne prindă cu mânie faţă de aproapele nostru. Deci, în traducere, să nu ajungem la sfârşitul vieţii rămânând în aceleaşi condiţionări, oricare ar fi ele, supărare, ură, invidie etc, pentru că data viitoare vom veni din nou supăraţi sau geloşi sau recalcitranţi şi o vom lua de la capăt. Să ne împăcăm cu orice şi cu tot este înţelept, iar pentru aceasta trebuie să conştientizăm ce şi cum suntem acum. Am putea schimba aforismul şi să spunem aşa: Nu lăsa apusul să te prindă fără a înţelege ce s-a petrecut cu tine în ziua care a trecut. A-ţi recapitula, mental, ziua, înainte de a te culca poate fi un lucru extrem de important. Mulţi oameni vor să ajungă, degrabă, la o aşa-zisă eliberare, dar nu îşi dau seama că perpetuează, zi de zi, aceleaşi rezistenţe, că se agaţă de aceleaşi lucruri care îi trag în jos şi nu le permit să vadă mai mult, că, mereu, cultivă atitudini negative care îi leagă. Totul contează, totul te poate face să revii. A te împăca cu tot şi toate, a fi bun, generos, înţelegător, a-ţi oferi liniştea, atât cât poţi, capătă o semnificaţie deosebită. Legea iubirii este vitală, este o cheie întru depăşirea condiţionării noastre karmice. Sigur, pentru un om cu o mentalitate tribală, care se ghidează după învăţătura dinte pentru dinte, încă perpetuată religios şi prea intrată în mentalitatea colectivă, este greu de acceptat că iubirea poate produce o ruptură în înlănţuirea sa fiinţială, dar întru târziu, poate peste o viaţă, peste două sau trei, va înţelege chiar şi el că aceasta este calea. Libertatea noastră este prezentă în însăşi condiţionarea existenţială în care ne aflăm, karma îşi are rezolvarea sau antidotul în însăşi structurarea sa, la fel ca o boală. Nu este nimic de făcut, efectiv, în termeni concreţi, însă, la nivel interior, avem posibilitatea de a realiza că acelaşi lucru poate fi privit cu alţi ochi, cu mai multă detaşare. Felul în care priveşti karma poate modifica sau chiar anula karma, doar în aceasta constă liberul arbitru. Acest lucru însă implică o mare putere de a trăi prezentul, de a recunoaşte dar şi a fi recunoscător pentru ceea ce ţi se întâmplă aici şi acum. Căci, de fapt, fiecare situaţie karmică care se produce este un dar pe care ni-l facem noi singuri spre a ne putea cunoaşte mai bine şi a putea, cândva, apelând la voinţă, să corectăm situaţia. Noi înşine suntem făuritorii propriului nostru destin, căci karma înseamnă destin. Ar trebui să excludem din limbajul şi gândirea noastră o vorbă de genul „cum dă Dumnezeu, ”căci Dumnezeu nu are , până la un punct, nu are nici o legătură cu ceea ce ni se întâmplă, o să vedem până la ce punct.
Noi singuri am integrat acest Univers, am reacţionat în el, am creat căile de forţă şi dinamica ce ne poartă prin el, si care sunt asemănătoare acelei săniuţe sofisticate din întrecerile profesioniste ce îi duce cu putere pe sportivi printr-un jgheab plin de cotituri, din care nu se poate ieşi. La fel, karma seamănă cu o cale fixă, exactă, din care nu putem evada. Tot ceea ce ni se întâmplă acum se datorează în totalitate felului în care am trăit, gândit,simţit altădată, dar avem voie să ne trezim, să ne mobilizăm şi să rupem lanţul. Orice amânare nu face decât să ne îngreuneze şi mai mult misiunea, dispunem de un instrument extraordinar, numit conştiinţa lui acum.
Să reţinem, oamenii de un anume fel se atrag între ei, proştii, sau ignoranţii, se vor duce către proşti, iar înţelepţii vor căuta compania înţelepţilor, însă, să conştientizăm, înţeleptul se poate duce în lumea proştilor spre a încerca să aducă ceva lumină fără a fi atins, mânjit, corupt, pe când prostul nu se va duce în lumea înţelepţilor, pentru acesta spiritualitatea este obturată, ca şi când nici nu ar percepe-o. Felul existenţei sale tatvice, modul în care îi sunt compuse energiile, legătura sa prea puternică cu primii trei centri de forţă, sau energetici, îl păstrează în valorile materiei, procreaţiei şi subzistenţei individualităţii. Pentru un asemenea individ zborul ceresc, iubirea, empatia, detaşarea, trăirea în Dumnezeu, pentru Dumnezeu reprezintă aspecte care nu îi spun nimic, aspecte faţă de care este blocat. Este absurd să condamni asemenea categorii de oameni şi să ai prea mari aşteptări de la ei. Este ca şi cum i-ai cere unui individ căruia îi lipseşte un picior, unui handicapat, să urce Everestul.
Este foarte important să percepem cu cine avem de-a face. Fiinţele la care m-am referit au experienţe, anterioare, limitate. Karma lor nu este încă suficient de purificată spre a le permite accesul către o cunoaştere de tip spiritual, ei încă nu au pornit pe drumul creşterii vibratorii.
Ceea ce nu înseamnă însă, ca noi, restul, nu foarte mulţi, să ne batem cu pumnul în piept pentru că avem un anume gen de cunoaştere. Şi noi, fiecare, putem părea mici, ignoranţi faţă de alţii. Comparaţiile nu îşi au rostul. În fiecare om există lumina Creatorului şi fiecare are acelaşi potenţial de evoluţie, doar că diferă gradul de activare al său. Fiecare am fost, cândva, într-una sau mai multe încarnări, leneşi, indolenţi, indiferenţi, neciopliţi etc. Deci în actuala existenţă se manifestă o karmă specifică lecţiei şi menirii noastre de viaţă. Ceea ce avem noi de făcut este să ne reperăm slăbiciunile, neajunsurile şi să acţionăm creativ, în sensul de a încerca ca, data viitoare, să ne comportăm altfel într-o situaţie asemănătoare. Nu îţi poţi depăşi karma până când nu înţelegi karma şi o înţelegi doar fiind foarte atent, observând, observându-te, clipă de clipă. De exemplu, îţi examinezi atitudinea faţă de cineva care îţi face observaţie, ce simţi, ce constaţi că se repetă? Pe ce buton ai putea apăsa ca să schimbi ceva? Fii atent la frica sau la tensiunea din tine, la cuvintele care îţi apar în minte, la ce te gândeşti să faci, poate la răzbunare. Să spunem că şeful tău este cel care îţi face clipe grele, încearcă să nu te mai posomorăşti încearcă să te detaşezi, fii un martor…Poate chiar îţi va veni să râzi când vei privi totul ca pe un spectacol, ia uite ce face ăsta, săracul ! Vezi, poţi zâmbi când el te ceartă, poţi face chiar o glumă? Şeful meu drag, indiferent ce ai spune, mie îmi placi, aş vrea să ne întâlnim chiar şi dacă mă dai afară, la o cafea, să vorbim despre noi, despre tine, despre lume şi chiar despre Dumnezeu. Nu ne putem desprinde de karmă fără a ne crea noi înşine, nouă, şocuri pozitive, fără a ne provoca, în permanenţă limitele, fără a încerca să ne autosurprindem.
Ca să îmi continui ideea, imaginea cu şeful, acum eşti deasupra, eşti pe val, te uiţi în ochii lui fără frică. Nu mai ai ce să pierzi, în afară de propriile tale frici, propriile tale atitudini eronate, arunci nişte pietre, nişte condiţionări. Fii altfel! Iubeşte altfel, gândeşte altfel, vorbeşte altfel, intenţionează altfel, dormi altfel, mănâncă altfel! Dacă alegerile tale de până acum, obişnuinţele nu ţi-au adus vreun beneficiu, schimbă-le !De azi mănânc altfel, spune-ţi, de azi fac exerciţii, de azi…De azi hotărăsc, poate, că nu mai depind doar de un doctor cinic, ciufut, care hotărăşte pentru mine. Îl întreb pe Dumnezeu, întreb Universul: Ce-aş putea face? Amplifică-ţi emoţia şi dorinţa de a cunoaşte Adevărul, această trăire aparte. Vei întâlni conjuncturile şi persoanele potrivite. Propria existenţă este un mesaj, este un cod de ghidare, este o călăuză, aduce cu sine o soluţie, o direcţie….Cum să înţelegi marile mistere, marile forţe subtile care au modelat Universul când nu înţelegi propriile legi de funcţionare, fiinţare? Mergi mai departe cu întrebările, de ce am aceste fluctuaţii de comportament şi de gândire, de ce azi mă bucur şi mâine mă întristez? Vei descoperi răspunsuri semnificative şi vei înţelege propriul determinism cauzal. Ajungând să identifici forţele subtile, tainice, impregnările inconştiente, dorinţele, ataşamentele, felul în care viaţa ta s-a compus şi continuă să se compună în momentul prezent, vei începe să intuieşti cum stau lucrurile, nu doar cu tine ci şi cu ceilalţi.
Toţi mergem în acelaşi sens, nu e nici unul mai deştept. Doar că noi, cei ce ne-am trezit cumva, întrucâtva, începem să avem o experienţă, comparăm şi recunoaştem, simţim ce se va întâmpla cu cineva. Avem toţi ceva acum, pe Dumnezeu, Sinele, care este identic, şi avem şi momentul prezent. Trăim aceeaşi condiţie planetară, a lui acum. De intenţiile, dorinţele, implicarea noastră depinde darul pe care îl aducem noi lumii. Asta este tot ce putem face, să fim mai buni. Aşa cum am creat până acum, şi de aici înainte, în fiecare clipă, creăm o karmă, fiindcă gândim, simţim, acţionăm…Însăşi atitudinea cu care acţionăm ne poate transforma în sclavi sau în fiinţe libere. În funcţie de ce fac sau aleg acum voi continua ca sclav sau iau opţiunea pentru libertate
Se pune problema acum în ce fel să acţionez pentru ca în prezent să nu continui acelaşi gen de atitudine, care deja m-a făcut să mă confrunt cu nişte probleme acum şi care vor determina ca şirul acela mare de acumulări karmice din depozitul cu pricina să ia o formă şi să se manifeste, la un moment dat. Cum întrerup urzeala karmică? În Upanishade este descrisă o manieră în care omul poate trăi acum liber, în care poate să întrerupă înlănţuirea. Yoghinii chiar au conceput o cale, numită karma yoga, ce s-ar putea traduce prin virtutea sau măiestria faptelor, sau mai degrabă a făptuirii, prin care viaţa ta se transformă în comuniune cu Dumnezeu. Există anumite principii aflate la baza acestei căi spirituale. Întrerupe şirul consecinţelor karmice generate prin acţiune şi face să înceteze karma de suferinţă ce ar putea rezulta după. În multe texte sacre se afirmă următoarele: Karma de suferinţă, sau karma negativă care nu s-a manifestat încă poate şi trebuie făcută să nu se manifeste. Spun unii mari rishi, sau învăţaţi, că până şi în legătură cu karma cea mai grea poate fi făcut ceva ca ea să nu se manifeste. Acesta este mesajul de salvare pe care îl aduce Orientul şi pe care creştinismul, mai ales ca instituţie, nu l-a mai integrat în învăţăturile sale. Dacă am realiza prezenţa lui Dumnezeu în noi, dacă ne-am conştientiza natura de copii ai lui Dumnezeu, lucru predicat de Iisus, care nu a susţinut, de fapt, că el este singurul fiu al Tatălui Ceresc, nu ar mai fi loc pentru suferinţă în noi. Când orientarea ta nu este, însă, divină, când te separi, în gândirea ta de Principiul Divin, dai naştere unor fapte care aduc acele consecinţe născătoare de karmă. Omul poate, oricând, printr-o schimbare a perspectivei, printr-o nouă poziţionare faţă de existenţă, printr-o cunoaştere superioară de sine, să ajungă la revelaţie, la descoperirea adevărului. Aflând legile divine, un om se poate strădui să îşi facă faptele să fie în acord cu acestea.
Nimeni, niciodată, nu poate sta măcar o singură clipă fără să acţioneze. Şi a medita înseamnă a acţiona. Important este să nu cumva să introduci, totuşi, şi în aspiraţia ta de evoluţie orgoliul. Nu se potriveşte, de exemplu, cu esenţa înălţării spirituale a-ţi dori cu osârdie să devii Buddha, nu îţi poţi dori să devii Buddha aşa cum ţi-ai dori să devii campion, mersul înainte pe calea eliberării nu implică ambiţie propriu-zisă ci conştientizare, un alt fel de prezenţă, mult mai completă. Există fiinţe pornite pe calea spirituală, care însă continuă să îşi adauge karmă de suferinţă, pentru că sunt foarte ataşate, sau dogmatice, rigide, uită de spiritul cel viu al unei învăţături şi fac din litera moartă ceea ce ei servesc. Se pun în slujba unei doctrine care deja s-a rigidizat, s-a înţepenit, sunt ca nişte simple instrumente ale acesteia, fără a înţelege clar ce fac şi aşteptând ca principiile doctrinei să înlocuiască, cumva, propria lucrare interioară de conştientizare. Ei vor avea o surpriză după trecerea dincolo, fiindcă va exista un moment de recunoaştere a aspectului că ceea ce ei au considerat drept fapte bune nu este răsplătit de Providenţă aşa cum îşi închipuiau şi că mai degrabă îi condamnă decât îi eliberează.
În concluzie, atunci când urmărim să ne cunoaştem propriul suflet, sau chiar sufletul altora, în acest proces de evoluţie este bine să fim foarte atenţi la reacţiile pe care le avem în chiar acest moment, întrucât ele spun ceva despre ceea ce suntem, în plan mental şi emoţional, şi ceea ce avem de făcut sau ne lipseşte.
Nu este suficient să declarăm, pur şi simplu, atunci când păţim ceva neplăcut,: Este karma mea, nimic de făcut. De aceea spunem despre karma yoga că este calea comuniunii cu Dumnezeu prin însuşirea unui mod de a gândi şi de a acţiona care nu mai generează karmă, un mod divin. La ce se referă în primul rând? La a fi mereu atent. Fiind tot mai atent, vei începe să înţelegi sensul blocajelor care apar în viaţa ta. Nu este deloc întâmplător că un om îşi rupe un picior, o mână, se accidentează grav sau se îmbolnăveşte de o boală severă. Totuşi, nu trebuie să ne speriem şi, totodată, trebuie să ne amintim că Dumnezeu este tot timpul prezent, în interiorul şi în jurul nostru, şi să-I cerem, cu cuvintele noastre şi în felul nostru, ajutorul. Îl facem pe Dumnezeu părtaş la ce ni se întâmplă, suntem atenţi şi conştienţi ca împreună cu El să ieşim din prăpastie. Pe de-o parte, trebuie să acceptăm anumite consecinţe dezastruoase a ceea ce am făcut cândva, iar pe de alta avem în permanenţă dreptul şi şansa de a chema ajutorul divin. Fie şi în al doisprezecelea ceas, o credinţă reală, profundă şi autentică în Dumnezeu ne poate salva. Este extrem de important şi cum mori, gândul şi trăirea cu care mori, vei pleca cu ultima stare şi atitudine, iar acestea vor determina mult şi din viaţa viitoare, fiindcă ultimul moment se poate constitui într-o chintesenţă a tot ceea ce ai însemnat, ca viaţă, în corpul pe care îl părăseşti. A-ţi încredinţa, cu iubire şi încredere, viaţa lui Dumnezeu chiar şi în ultima clipă, poate aduce cu sine o mare eliberare viitoare, este ca o declaraţie, solemnă, pe care I-o faci Lui, dar ţi-o faci şi ţie. Această eliberare se poate de fapt produce în chiar clipa abandonului. Oricât de greu ar fi supliciul, există întotdeauna salvare. Salvarea nu vine de la est sau de la vest, din dreapta sau din stânga, de sus sau de jos, ci din centrul propriei fiinţe unde se găseşte amprenta Creatorului. Sinele atotînţelept, atocunoscător, ne poate salva.
Nici un gen de karmă nu este întâmplătoare şi nici felul producerii sale, există nişte condiţii care determină cum să culegem consecinţele faptelor noastre. Aceste fapte s-au produs prin corpul nostru fizic şi energetic. Noi am semănat anumite condiţii care conduc la o determinare şi înlănţuire karmică. Datorită felului în care am acţionat în structura noastră subtilă astrală, prin felul în care am perpetuat dorinţele noastre, ce alimentează ataşamentele noastre şi, în ultimă instanţă, ego-ul nostru se creează o acumulare puternică de karmă, chiar un corp karmic putem spune. Felul în care am gândit şi am intenţionat produce iarăşi o condiţionare specifică ce va da naştere unei anume vieţi, cu bine şi răul din ea, deşi aceşti termeni ţin de ceva relativ. Este foarte simplu să înţelegem legătura între aceste corpuri, între corpul mental care este în permanenţă mişcat de simţuri, ce ne poartă de colo-colo, fiind porţile noastre de stimulare, şi între corpurile fizic şi emoţional, atât de influenţate de gânduri. În general, karma se exprimă pe mai multe niveluri.
Felul în care un om se structurează karmic se datorează întrepătrunderii mai multor factori, de la cei mai concreţi până la unii foarte subtili. Oamenii profani nu pot înţelege, de exemplu, de ce un înţelept sau un sfânt se poate îmbolnăvi, şi el, de cancer şi spun, uite, înalt, înalt, dar ce karmă a avut! Descifrarea legăturilor şi interferenţelor karmice nu este accesibilă unei fiinţe profane. Există fiinţe spirituale foarte evoluate care au ales să vină în acest plan şi să preia karma de suferinţă a oamenilor. Mesajul lor a fost de a le arăta oamenilor că spiritul prevalează asupra materiei, că acest corp înseamnă doar ceva tranzitoriu, perisabil, de la început supus degradării şi dispariţiei, dar că în spatele său există ceva ce nu poate fi distrus, ce nu poate dispărea. Aceste fiinţe s-au ocupat de spirit, nu de a-şi vindeca o boală sau o suferinţă, un handicap. Dacă aceşti maeştri nu s-au ocupat de corpul lor, nu înseamnă că ei erau tributari unei karme de ignoranţă, care nu le permitea să fie suficienţi de atenţi la corpul lor, ci pentru că ei şi-au asumat să fie un exemplu viu care să le arate tutor celor din jur că această suferinţă fizică nu ştirbeşte nimic din pacea în care poate trăi conştiinţa. Dacă s-ar fi comportat altfel, ar fi fost precum toţi ceilalţi.
Nu vă cere nimeni să nu vă ocupaţi de corp, mai ales pentru că nu aţi ajuns, probabil, la acel grad de conştiinţă la care ne referim aici, dar este important să reţineţi că nici o karmă nu poate fi înţeleasă pornind de la consideraţii identice. Numai când vom înţelege legile propriei condiţionări, felul specific de autocondiţionare pe care noi am produs-o, vom naşte în noi puterea de a ne modifica destinul, ne vom putea elibera de karmă. Ieşim de pe linia influenţei karmice, care ne poartă către o direcţie, şi ne ridicăm, ne luăm zborul, aşa încât acel şir de evenimente karmice care urmau să producă consecinţe karmice rele să nu ne mai găsească în acel plan al manifestării lor specifice. Înaintea oricărui eveniment karmic greu, Providenţă îţi dă nişte semne, iar uneori chiar te ajută să-l eviţi, dacă le respecţi. Nimic nu este implacabil. Contextul sau cadrul este elastic, însă el nu se modifică decât dacă tu, cel care l-ai creat, te modifici. De exemplu, în cazul unei boli grave, dacă omul începe să înţeleagă greşelile pe care le-a făcut, ignoranţa în care s-a scufundat ani de zile, oamenii pe care poate i-a nedreptăţit, felul în care şi-a risipit energiile, resursele etc, felul în care şi-a neglijat viaţa sub toate aspectele şi spune, o, Doamne, ajută-mă, vreau să mă îndrept, am înţeles unde am greşit, şi are un moment de sinceritate maximă, poate singurul din viaţa sa, în care ceva profund din el spune, lasă capul în jos, fii puţin smerit, aminteşte-ţi de Dumnezeu şi de greşelile tale, mai ai puţin şi mori, împacă-te cu toţi şi toate, această trăire poate provoca o schimbare majoră în viaţa lui, apar nişte oameni care îi oferă soluţii, sau se creează nişte situaţii, descoperă un remediu sau o învăţătură… Şi moartea, ieşirea din corp, nu se mai produce. Interesant, o karmă de suferinţă, un bloc karmic, se poate sparge în nişte karme, în nişte bucăţi karmice mai mici. Apare un fel de graţiere. Deşi rămân de suportat nişte consecinţe karmice, totuşi, ele vor fi acceptate. De exemplu, suferi un accident vascular, însă nu mori, ci te transformi într-o fiinţă neputincioasă. Tu cel care le puteai pe toate eşti acum hrănit, spălat, îmbrăcat de altcineva, recuperarea este grea şi trebuie să accepţi această nouă condiţie a ta, care seamănă a umilinţă, însă…nu ai murit. Reînveţi, precum un copil mic, ce înseamnă viaţa, parcurgi din nou paşii începutului. Deşi din anumite puncte de vedere îţi este foarte greu, tu ai şansa acum să renaşti spiritual şi să afirmi în tine cele mai înalte valori, întreaga perspectivă se schimbă, nu mai eşti orb, vezi tot mai bine şi tot mai mult adevărul. A lupta chiar şi în condiţia ta de infirm şi să accepţi, cu umilinţă, destinul este o mare putere. Poate eşti un mare sportiv care ţi-ai rupt coloana şi mergi prin lume încurajând lumea, arătându-le că nu ai cedat şi că tu crezi, în continuare, în recuperare. Nu se ştie dacă vei mai merge vreodată, însă vei fi un exemplu pentru alţii. Sunt cazuri celebre de oameni care au păţit lucruri grave, boli, accidente etc şi şi-au revenit prin puterea credinţei, schimbând totul în gândirea şi în viaţa lor.
De fapt, noi ne acordăm graţierea, crezând, Dumnezeu este doar cel care o face posibilă, este, dacă vreţi, materia primă a graţierii, izvorul din care aceasta poate fi culeasă. O simplă hotărâre poate schimba orice. Dumnezeu, desigur, poate să înfăptuiască din proprie iniţiativă lucrarea vindecării, însă aşteaptă ca omul în suferinţă să i-o ceară pentru ca acesta să se trezească şi să înţeleagă că nu este şi nu a fost niciodată singur în Univers, că un singur gest, sincer, îi poate deschide sau redeschide calea comuniunii cu Creatorul, de unde izvorăşte izbăvirea. Nu eşti vreodată uitat de Dumnezeu, din păcate foarte adesea uiţi tu de El, însă, repet, niciodată nu este prea târziu înaintea Acestuia, te aşteaptă oricând să îţi dai seama unde se află sursa reală a celui mai mare ajutor pe care îl poţi primi. Niciodată Creatorul nu va rămâne indiferent la strigătul, plin de credinţă, al cuiva, dar răspunsul lui, o ştim, nu vine decât rar exact în forma în care sperăm sau în forma în care îl aşteptăm, de aceea se spune că „nebănuite sunt căile Domnului”. Nebănuite, misterioase, dar foarte frumoase, uneori mult peste orice închipuire a noastră. Nu contează că poate de multe ori L-ai renegat, I-ai întors spatele sau L-ai batjocorit chiar, din clipa în care te întorci la El, din care îţi pui din nou încrederea în El, binecuvântările vor începe să se reverse către tine.
De aceea, iată că orice greutate, orice decepţie, orice dezamăgire, orice suferinţă poate însemna ceea ce ne trimite către Dumnezeu şi ne deschide calea către o altă viaţă şi chiar către Lumină. Nu interpretaţi altfel condiţionarea karmică, nu vă luptaţi cu karma, aţi lupta împotriva propriei fiinţe. Acceptă tot ce ai făcut, recunoaşte-ţi greşelile, cere-ţi iertare, dar mergi cu optimism mai departe, Dumnezeu nu te-a condamnat niciodată, El nu ştie să facă aşa ceva, Vechiul Testament este într-o totală eroare şi nici Cel Nou nu exprimă adevărul complet şi într-un mod lipsit de echivoc şi de contradicţii. Dumnezeu te aşteaptă mereu să-ţi întorci privirea sufletului către El şi eşti mereu invitat la masa Lui, care este în permanenţă îmbelşugată. Creatorul nu este răzbunare, nu este condamnare, nu este îngrădire, nu este limitare, nu este condiţionare, ci dimpotrivă, înseamnă bunătatea şi libertatea totală, îngăduinţa în formă supremă, este o vastitate pe care sigur că nu o înţelegem, dar din care ne putem hrăni cu tot mai mult folos prin extinderea conştiinţei. Cum o extindem? Paradoxal sau nu, tot cu ajutorul Divinului, abandonându-ne Acestuia. În ce fel îţi rezolvi karma? Pur şi simplu intrând în dialog cu Dumnezeu, fără să te îndoieşti că te aude şi te ascultă, fără să te îndoieşti, cumva, că ştie exact de ce ai nevoie şi că nu există ceva cu neputinţă pentru El.
Karma îşi va urma întotdeauna cursul atâta vreme cât nu apare în tine dorinţa şi voinţa enormă de a schimba ceva, pentru că, poate, sau îţi este prea greu sau nu te mai suporţi. Atunci, vei începe să fii cu adevărat atent la ceea ce se repetă în sens negativ, la ceea ce pare a te pune mereu în posturi nefavorabile, dar vei deveni atent şi la resursele pe care le poţi accesa. Îţi va fi greu însă să îndrepţi ceva atât de puternic de unul singur şi nici nu trebuie să faci ceva singur, această este doar o iluzie, orgolioasă, a ego-ului. Orice moment este un moment bun pentru a începe ceva nou şi frumos, ceva cutremurător şi înălţător totodată, cu optimism şi credinţă, cu iubire, orice moment este bun pentru a te hotărî să gândeşti corect şi să acţionezi corect luându-L părtaş, în această lucrare pe Dumnezeu şi amintindu-ţi că totul se judecă în primul rând la nivelul intenţiilor. Cu intenţia începe orice, intenţia este o forţă enormă, care poate produce minuni, pentru că acesta este singurul lucru pe care îl putem face. Nu trebuie să ne gândim la a schimba vieţile altora, chiar dacă există fiinţe care par a ne face traiul amar, nu, trebuie să ne ocupăm de noi înşine, în speţa de fiinţa noastră interioară. Dacă vom crede cu toată tăria că există o cale şi o soluţie, vom primi ajutor divin. Deznădăjduind şi lamentându-ne, nemaisperând în vreo ieşire şi acuzând, în permanenţă, destinul pentru ceea ce ni se întâmplă, ne vom păstra în legitatea karmei, însă clipa în care ne afirmăm cu convingere credinţa poate avea darul de a se transforma într-un moment de iluminare şi, trăindu-l şi integrându-l, ajungem, cu timpul, să fim de folos şi altora, căci ne vom referi la o experienţă personală.
Nu avem cum consuma pe deplin acest subiect, să nu uităm că în ţesătura atât de complexă a Universului noi însemnăm doar o mică particulă. Totuşi, chiar şi această extrem de modestă particulă are ceva de afirmat, căci şi ea adăposteşte lumina lui Dumnezeu, din care, de fapt, a şi izvorât, această particulă reflectă exact aceeaşi strălucire ca a sorilor sau a giganticelor galaxii. Este atât de important şi de încurajator să realizezi că, oricât de umilă ţi-ar fi, aparent, condiţia, sau putinţa, în cazul în care, de exemplu, eşti, precum am spus, un handicapat, că oricât de mărunt te-ai simţi, tu participi la infinita lucrare divină, care trece şi prin tine. Ori de câte ori îţi vei aminti că eşti Lumină, Îl vei afirma pe Dumnezeu, iar tu, personal, vei simţi că dai voie, atunci, să se manifeste în tine, unei forţe uriaşe ce poate să te ajute în orice ai avea nevoie, fie că eşti bolnav sau slăbit, fie că te simţi trist ori pierdut. A recunoaşte existenţa şi prezenţa divină, înseamnă şi a recunoaşte divinitatea din tine. Nu uita, totul ţine de alegerea ta, ai libertatea de a străluci precum cel mai minuscul licurici sau precum cel mai măreţ soare. Nici un obstacol nu stă în calea luminii tale.
Oamenii treziţi la nivel de suflet nu vor aprecia în primul rând situaţia ta materială, statutul tău social sau felul în care arăţi, ci lumina care eşti şi care ai fost dintotdeauna, căci, de fapt, niciodată nu ai fost altceva. Da, conştiinţa de sine există, însă ea trebuie afirmată, căci numai aşa se va întări şi va creşte. A te scinda între omul care vrea cu orice preţ să supravieţuiască şi este în stare de orice pentru aceasta, şi fiinţa însetată de evoluţie este o greşeală şi nu poate aduce cu sine nimic bun. Cu cât vei fi mai convins de eternitatea ta, cu atât mai puţin vei fi preocupat sau deranjat de aspectele efemerităţii care vizează, de fapt, doar un înveliş, trecător şi vulnerabil, corpul. Deseori, o ştim, vei simţi că viaţa este grea, că îţi lipsesc atâtea, că se întrevăd clipe urâte, dar identifică-te cu bogăţia din tine, cu potenţialul ce ţi-a fost dăruit în mod divin, cu lumina sufletului şi, astfel, totul se va schimba. Dumnezeu nu va lăsa niciodată ca un om ce Îl preamăreşte să sufere în vreun fel şi orice situaţie, oricât de grea, va fi ameliorată pe căi miraculoase. Cel ce răspândeşte, în jur, lumină, va primi şi mai multă, infinit mai multă lumină, înapoi, de la Univers, căci aşa se întâmplă lucrurile.
Să înţelegem deci un lucru esenţial, karma nu poate fi spulberată, în timp, decât prin recunoaşterea, mereu şi mereu, a naturii tale divine, oricine ai fi şi oriunde te-ai afla. Recunoscând-o şi afirmând-o, printr-o taină necunoscută, o şi pui la lucru, o faci să-ţi indice, singură, mai departe, paşii. Bucuria, mulţumirea, pacea vin ca o consecinţă.
A te gândi mereu că ai o viaţă grea, care probabil că se datorează unei karme negative sau dificile, şi că nu te poate aştepta ceva bun, nu face decât să te îndepărteze de adevăr dar şi de o posibilă rezolvare. Trăieşte clipa şi apreciaz-o, în acest aici şi acum poţi schimba lucrurile, dar numai după ce îţi schimbi gândirea şi dai o posibilitate Divinului să te ajute. Din experienţă personală vă pot spune că atât de mult îl respectă Dumnezeu pe om, încât nu va face nimic fără ca acesta să i-o ceară,deci nu te ruşina să ceri, omule, ci cere cât mai mult, căci cu cât ceri mai mult, cu atât îţi declari mai tare iubirea pentru Dumnezeu şi încrederea în El. Nimic nu Îi place mai mult Divinului decât să dăruiască.
Nu te lăsa descurajat de întunericul karmei, care, desigur, îţi aduce multe încercări. Fii fericit, fii fericită acum pentru simplul fapt că exişti, pentru simplul fapt că ai fost creat, creată. Acum este totul şi tot ce ai este acum. Când te cufunzi în pacea clipei, te mai gândeşti oare la trecut sau la viitor? Nu, doar eşti, pur şi simplu. Poţi reduce totul la aceste cuvinte: acum, Dumnezeu, acum, Dumnezeu…Eliberarea nu trebuie cerşită, ea este aici şi acum, ţine doar de o decizie. Ai deja totul, însă ai uitat. intra pe forumtarot.ro
Uneori oamenilor le este folos să se întâlnească şi să îşi amintească împreună de divinul din ei, de ceea ce înseamnă cu adevărat. Divinul din mine recunoaşte şi salută divinul din tine îşi spun prin acel Namaste anumiţi adepţi ai spiritualităţii din India, loc unde se vorbeşte cel mai mult despre karmă. Singurul altar în faţa căruia ar trebui să se închine cineva este propriul său suflet.
Avem toţi puterea de a nu mai întâlni suferinţa, dar, dacă ea totuşi vine, să ne amintim că avem ca aliat dumnezeirea din noi. Pentru mulţi însă, din păcate, este încă greu chiar şi să creadă în ideea de Dumnezeu şi de nemurire, o acceptă cel mult ca pe o ipoteză, drept pentru care se vor simţi efectiv neputincioşi şi îngenuncheaţi în faţa anumitor încercări la care îi supune karma, poate chiar cuprinşi de disperare. Nu au cum găsi într-o gândire ce ia materialitatea drept singura realitate o ieşire din prăpastia nemiloasă pe care le-o cască în faţă aceeaşi materialitate nemiloasă.
Pe toţi cei care ascultă sau citesc aceste cuvinte îi îndemn ca, dacă au aflat un ecou în inima lor, să nu mai aştepte şi să facă paşi mai hotărâţi către spiritualitate şi către acel acasă care este Sinele. Pentru unii vor fi primii, poate, însă ce importanţi sunt aceştia şi niciodată nu vin prea târziu, vin exact atunci când trebuie. Personal, îi aştept la mine pe cei care îmi vor acorda privilegiul de a vedea în mine un posibil îndrumător pe calea transformării lor. Împreună, vom desluşi şi descoperi care sunt condiţionările propriei lor karme dar şi ale propriului lor psihic şi vom decide ce este de făcut. Vom deschide porți și vom construi sau reface drumuri. Sunt astrolog, sunt psiholog, sunt hipno-regreso-terapeut, sunt vindecător energetic, dar mai ales sunt un suflet deschis, ce ştie să ascult, să simtă și să vadă. AUTOR- ASTROLOG CLAUDIA ( www.forumtarot.ro )
